A “cunoaşte” pe deplin o realitate înseamnă a “fi” acea realitate, ceea ce înseamnă o absorbţie transformatoare şi o integrare deplină. Acceptarea deplină ar avea, prin urmare, ca rezultat încetarea judecării critice, a mâniei, a resentimentelor, învinovăţirii, a vinovăţiei şi a urii de sine sau a urârii altora.

Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – non-dualitate devoţională, David R.Hawkins