Fluviul Vieţii

– Am găsit drojdia de bere! anunţase Giorgio în ultimele luni ale anului 2007.

– Ce anume?

– Drojdia care reuneşte cerul cu pământul!

John avea un aer întrebător.

– Este curentul slab, John! Un fluviu puternic de bosoni care ne inundă corpul, pământul şi întregul univers.

– Dar e slab…

– Baliverne! E slab pentru aparatele artificiale, nu şi pentru organisme. Şi ştii ce cred eu? Că noi îl percepem ca iubire, viaţă, eros, emoţii! Vocea îi era alterată atât de computer, cât şi de elanul descoperirii.

– Ce dovezi există?

– Una mare şi lată: violarea simetriei, preferinţa pentru rotaţia spre stânga. Moleculele organice, cochiliile şi galaxiile în spirală se rotesc mai mult spre stânga decât spre dreapta, la fel ca spinii nucleari ai corpului nostru![1]

– Deci tu zici că au legătură cu curentul?

– Chiar aşa. Nu te-ai întrebat niciodată de ce particulele elementare nu îmbătrânesc, în timp ce organismele da?

– Nu, dar şi Pământul se roteşte spre stânga…

– …şi Pământul este tot un organism.

John era de acord, Pământul era viu, însă nu vedea legătura cu fluviul de bosoni:

– De ce fluviul este drojdia?

– Fiindcă e ca un mixer care bate albuşurile de ou până se fac spumă. Ştii cele două forţe din Orient, yin şi yang? Una e centrifugă, generată de rotaţie, iar cealaltă e centripetă, produsă de atracţie. După mine ele sunt cele două forţe nucleare pe care fizica le numeşte forţa slabă şi forţa tare. Aia slabă extinde şi reînnoieşte, în timp ce aia tare concentrează şi conservă starea deja existentă.

– Deci Orientul avea dreptate! Jocul e între ele două!

– Da, doar că a treia cale, adică echilibrul dintre ele, nu funcţionează, iar istoria o demonstrează.

– Crezi în continuare că e nevoie de o a patra cale?

– Bineînţeles, iar aceasta e alchimia organică, care transformă mişcarea internă a nucleelor. Bosonii Z sunt ca săgeţile lui Cupidon: pot alinia spinii nucleari şi accelera rotaţia întregului, pot mări forţa centrifugă care extinde. În schimb, forţa tare atrage şi discriminează[2], e ca ura şi e de o mie de ori mai lentă. Pentru mine sunt Eros şi Thanatos, două efecte distincte şi în ce priveşte durata lor.

– Iubirea e fulgerătoare şi ura e permanentă? Da, are sens… Atunci sunt efecte distincte dar nu şi distante, ba din contră, sunt unite în fiecare nucleu atomic! Şi nouă ni se cere să separăm binele de rău!

– Şi astfel se creează o morală ipocrită, oamenii se fac că sunt buni şi sfinţi, dar înăuntrul lor sunt perverşi şi chinuiţi de un psihic nefericit. Orientarea spinilor nucleari e legată de sănătatea noastră, John. O sexualitate sănătoasă o poate îmbunătăţi iar lucrul acesta îl ştiu şi medicii. Problema e că trebuie să fie în armonie cu sentimentele şi cu emoţiile psihicului…

– Cumva şi psihicul este efectul unei forţe?

– Da, al forţei electromagnetice! Nu ştii legenda? Psyche îşi întâlneşte soţul, Eros, noaptea. Ea are tot ce-şi poate dori o femeie, dar o macină faptul că nu-l poate vedea, fiindcă aşa a stabilit regele zeilor, Jupiter. Până la urmă nu rezistă, se apropie de el cu o lampă cu ulei şi… îl pierde. Psyche percepe iubirea lui Eros şi se simte bine în palatul lui, dar nu îi e de ajuns. Drama ei este vederea şi acelaşi lucru ne ancorează şi pe noi de o lume dementă.

– Deci vederea separă psihicul de eros şi ne sfâşie minţile? Atunci suntem chinuiţi de trei forţe, două nucleare şi una electromagnetică!

– Exact, şi a patra cale este drojdia care le amestecă pe toate trei în feluri noi, poate într-o relaţie fericită între eros, thanatos şi psihic, diferită de cum era în trecut. În ce ne încredem mai mult, în ce vedem sau în ce simţim?

Deşi recunoştea că trecuse personal printr-o sfâşiere asemănătoare, John era uluit:

– Erosul e diferit pentru fiecare dintre noi, se schimbă de la o clipă la alta. O forţă nu poate distinge oamenii, nu poate deosebi momentul pe care ei îl trăiesc. Ar trebui să fie inteligentă!

– Şi tu, John? De ce bosonii ar trebui să fie automaţi ca nişte roboţi? Cine le interzice inteligenţa?

– Păi… întreaga fizică! Forţele urmează legi matematice şi nu pot alege liber.

– Nu e valabil pentru toate! Forţa nucleară slabă e imprevizibilă şi, drept dovadă, oamenii de ştiinţă o tratează în mod statistic, cum fac şi cu comportamentele umane.

– Atunci ideea că natura comunică cu matematica este o mentalitate fictivă?

– Da, e o arogantă şi ignorantă, care neagă inteligenţa câmpurilor şi dă crezare celei a politicienilor. E ceva de necrezut!

– Un câmp nuclear inteligent, Giorgio! Atunci înseamnă că există fiinţe inteligente care ştiu să-l folosească.

– Şi, de ce nu, şi extratereştri! Dacă ai să cauţi pe internet, ai să găseşti de toate felurile şi, dacă te uiţi la Războiul Stelelor, la fel. Universul este atât de vast iar planeta asta mică e locuită de oameni atât de proşti încât se masacrează reciproc! Nu ţi se pare absurd?

– Ba da, sunt de acord, dar forţa slabă are frecvenţe extrem de înalte şi, dacă nu mă înşel, reglează fuziunea nucleară din interiorul tuturor stelelor…

– Într-adevăr „iubirea mişcă soarele şi celelalte stele”…

Celebra frază a lui Dante îl izbise pe John ca săgeata lui Cupidon. Artiştii şi poeţii simt ceea ce oamenii de ştiinţă se chinuie să înţeleagă. Aşadar iubirea universală este forţa slabă, capabilă să anime toate nucleele care compun soarele, stelele şi corpul omenesc?

– Atunci drojdia ar putea încălzi întregul univers! exclamă geofizicianul.

[1] Dovada derivă din experimentul lui Chien-Shiung Wu, realizat în 1956. Curentul neutru face parte din forţa nucleară slabă care preferă rotaţia spre stânga.

[2] Forţa nucleară slabă acţionează asupra tuturor particulelor, chiar şi a leptonilor (electroni şi neutrini) asupra cărora forţa nucleară tare nu are niciun efect.

Fig. 5  – Şi gheţarii de pe Marte se reduc. Acesta este doar unul dintre numeroasele indicii că încălzirea este cu adevărat globală, legată de materia normală care compune universul observat, universul care se dilată.

– Într-adevăr, întregul univers se dilată cu o viteză din ce în ce mai mare.

– Drojdia e nucleară? John se lumină: nu crezuse niciodată în teoria conform căreia încălzirea globală depinde de efectul de seră provocat de om.

‒ Aerul din marile oraşe e irespirabil însă cauzele sunt multiple, iar anxietăţile umane nu sunt pe ultimul loc. A da vina pe om era un truc pentru a-i împinge pe cei „buni” să-şi cumpere maşini noi, o propagandă abilă menită să ajute industriile de automobile să iasă din criză.

– Fuziunea la rece se reproduce în toată lumea, John. Încep să suspectez că natura e cea care o provoacă.

– Este drojdia…

Celălalt se gândea la gheţarii care se topeau. Să fie efectul unei fuziuni nucleare naturale? Atunci sindromul lipsei, obsesia întregii istorii omeneşti, este fals!

– Giorgio, după părerea ta încălzirea globală e într-adevăr un pericol?

– Nicidecum! Este dovada unei mari abundenţe de energie şi, dacă suntem cu adevărat inteligenţi, este ocazia pentru o nouă alianţă între om şi natură.

– În Sahara există rezerve enorme de apă în subteran. Cu ajutorul pompelor solare poate fi adusă la suprafaţă pentru a iriga pământul. Deşertul e un teren vast şi fertil şi poate deveni o nouă grădină!

– Exact. Ar trebui să ne ocupăm mai mult de alienaţii care ne transformă pământul în deşert, decât de extratereştrii din ceruri. În mintea lui John ideile se învălmăşeau, dar simţea ceva ce nu reuşea să distingă. O fuziune nucleară generează căldură şi transformă materia. Dacă asta e cauza încălzirii globale, atunci totul se schimbă: pământul şi sistemul solar. Iar pentru noi, oamenii, creşte erosul?

– Creşte iubirea care ne permite să le dăm quarcilor o nouă aromă. Chiar Iisus a zis că suntem sarea pământului.