Fragmentul de azi – Viaţa nu poate fi distrusă – David R. Hawkins

Vindecare şi recuperare – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Din Introducere

Câmpurile suferinţei calibrează sub nivelul 200, iar nivelurile progresive ale adevărului se afla deasupra nivelului 200. Ştiinţa se află în palierul 400, realităţile spirituale încep la nivelul 500 (Iubirea) şi progresează până la 540 (Iubirea Necondiţionată), la 570 (Sfinţenia), ca mai departe să ajungă la nivelurile Bucuriei, apoi la etape ale Iluminării, până la Iluminarea Totală.

Câmpurile sub nivelul 200 potenţează boala. Cele aflate deasupra nivelului 200 sprijină vindecarea, incluzând ştiinţa medicală care calibrează la 400. Puterea spirituală a nivelurilor conştiinţei cuprinse in palierul 500 facilitează recuperări ce nu pot fi posibile altfel.

Toate bolile sunt fizice, mentale şi spirituale, iar nivelurile cele mai inalte ale vindecării sunt consecinţa adresării celor trei domenii simultan, înţelegând că fiecare dintre ele au o importanţă egală. Intenţia şi contextualizarea spirituală sporesc rata răspunsurilor pozitive la tratamentul medical.

Totuşi, intrinsec condiţiei umane, există limitări, datorate design-ului evoluţiei, dintre care unele pot fi transcense, iar altele nu. Prin urmare, speranţa şi credinţa trebuie să fie acompaniate de predarea şi acceptarea unei Voinţe Mai Înalte.

După cum a fost validat în urma cercetării noastre, viaţa nu poate fi distrusă. Nu poate decât să-şi schimbe expresia de la o realitate fizică liniară limitată, la realitatea spirituală non-liniară nelimitată.